Baietii au venit de la aproape 500 km dupa ce scoala abia le-a asigurat un microbuz si au avut echipamentele imprumutate de la o alta echipa. Nu se plang ca ceilalti au pana si sosete la fel. Stiu ca diferenta o face jocul. Au mai fost campioni nationali pana acum iar la competiile regionale nu-i intrece nimeni.
Anul acesta, insa, s-a modificat regulamentul competitiei si au avut voie sa evolueze si jucatorii profesionisti in cadrul echipelor de liceu. Astfel ca se anunta o competitie dura inca de la faza pe zona. Desi liceul lor nu e cu program sportiv si, spre deosebire de multe dintre celelalte echipe, nu au in componeneta jucatori profesionisti, baietii s-au calificat, din nou, in finala.
Veneau in Bucuresti fara nicio speranta, cu gandul ca e o performanta faptul ca au ajuns pana aici. S-a dovedit insa ca sunt mai buni decat cred si au ajuns in primele patru echipe clasate, performanta fiind invingerea echipei liceului cu program sportiv Rapid, castigtoarea locului doi.
M-am atasat mult de echipa cand am vazut cata pasiune pun desi nu primeau nimic pentru asta. Cand au pierdut finala mica in fata celor din Baia Mare au plans. Nu pe teren, acolo se dadeau oameni mari. De fapt nici nu i-am vazut plangand. Dar i-am simtit. Am plans si eu, a plans si antrenorul.
Insa cand au ajuns acasa au reinceput antrenamentele cu gandul la competitia de la anul. Acum nu se mai tem de jucatori legitimati, de licee cu program sportiv, de antrenamentele zilnice ale celorlalti, de sosetele identice ale echipelor. Stiu ca ceea ce conteaza e pasiunea pentru joc.
