Final de 2008

Ca de obicei, la final de an sunt acasa. Si de aceasta data am parte de un peisaj de basm, cu foarte multa zapada si veselie.
Nu sunt obligata sa-mi fac public bilantul asa ca il pastrez pentru mine. :) Va spun doar concluzia: profit. :)

Let it snow, let it snow, let it snow!

The End

Odata cu licenta s-a cam terminat si cu D'ale studentului la ASE.
:(

Nu plangeti, nu s-a terminat si cu simonaliliana.blogspot.com. :) Nu mai am eu timp ca in facultate sa ma ocup de el dar, in curand, va capata o noua identitate.

Stay tuned. :)

Intre timp, va invit la zilele municipiului Falticeni 2008! Cine se inscrie? :)

Pasiune

Weekend-ul trecut am fost martora unui eveniment aparent banal: Finala Olimpiadei Nationale a Sportului Scolar - volei baieti. Am fost acolo pentru ca a ajuns intre cele mai bune 8 echipe din tara si echipa din Falticeni, de la liceul Mihai Bacescu unde unul dintre jucatori este si fratele meu :D de care sunt foarte mandra :D

Baietii au venit de la aproape 500 km dupa ce scoala abia le-a asigurat un microbuz si au avut echipamentele imprumutate de la o alta echipa. Nu se plang ca ceilalti au pana si sosete la fel. Stiu ca diferenta o face jocul. Au mai fost campioni nationali pana acum iar la competiile regionale nu-i intrece nimeni.

Anul acesta, insa, s-a modificat regulamentul competitiei si au avut voie sa evolueze si jucatorii profesionisti in cadrul echipelor de liceu. Astfel ca se anunta o competitie dura inca de la faza pe zona. Desi liceul lor nu e cu program sportiv si, spre deosebire de multe dintre celelalte echipe, nu au in componeneta jucatori profesionisti, baietii s-au calificat, din nou, in finala.

Veneau in Bucuresti fara nicio speranta, cu gandul ca e o performanta faptul ca au ajuns pana aici. S-a dovedit insa ca sunt mai buni decat cred si au ajuns in primele patru echipe clasate, performanta fiind invingerea echipei liceului cu program sportiv Rapid, castigtoarea locului doi.

M-am atasat mult de echipa cand am vazut cata pasiune pun desi nu primeau nimic pentru asta. Cand au pierdut finala mica in fata celor din Baia Mare au plans. Nu pe teren, acolo se dadeau oameni mari. De fapt nici nu i-am vazut plangand. Dar i-am simtit. Am plans si eu, a plans si antrenorul.

Insa cand au ajuns acasa au reinceput antrenamentele cu gandul la competitia de la anul. Acum nu se mai tem de jucatori legitimati, de licee cu program sportiv, de antrenamentele zilnice ale celorlalti, de sosetele identice ale echipelor. Stiu ca ceea ce conteaza e pasiunea pentru joc.

Campionii din 2007

Finalistii din 2008 - Bucuresti

Maine anul se innoieste

In casa miroase foarte bine a mancare, in camara a cozonaci si colacei copti, in sufragerie a brad si a lumanari parfumate discret... au venit si primii uratori, iar cei mai mari trec in grupuri prin fata geamului meu spre primarie cu mare zarva.

Suna a basm dar e realitatea momentului pe care incerc sa-l surprind in aceste randuri pe care initial le destinasem urarilor de bine pentru toti. Astept sa vina seara sa inceapa concertul din Piata Nada Florilor. E frig dar nu ne va deranja. Astfel se pastreaza zapada. Ne luam sampania si ne intalnim cu totii: vecini, prieteni vechi, colegi. Numaram impreuna secundele pana la noul an, de obicei fiecare dupa propriul ceas, ciocnim, ne uram toate cele bune si ne intoarcem la casele noastre unde ne asteapta masa.

Poate pare plictisitor. Nu merg undeva in strainatate, nici macar la munte la o cabana, dar acest sfarsit de an e exact ce imi doream.

Asadar, am ajuns acolo unde vroiam. Sa va doresc si voua ca acest sfarsit de an sa fie asa cum vi l-ati imaginat si chiar mai frumos! 2008 sa va aduca numai succese si bucurii!

La multi ani!!! si Un an nou fericit!!!

Later edit: Anul acesta toata manifestarea de revelion a fost mai organizata. Artificiile primariei au fost cele mai cele, si am numarat toti secundele pana in 2008 dupa acelasi ceas, cel al primarului. Problema a fost instalatia de sunet din cauza careia Compact-ul nu a cantat decat 2 melodii ca dupa aia a cazut. Ca la noi la nimeni! :)

Speram ca la anul sa fie si mai bine!

Falticeni at night

Daca tot v-am aratat cum arata Falticeniul ziua, trebuie sa il vedeti si noaptea. Nu prea exista viata de noapte dar... daca n-ai somn si vrei sa te plimbi... ai ce vedea :D

Urarea de la intrarea in oras, pe strada Sucevei

Unul din cei 2 braduti impodobiti frumos in fata primariei

Celalalt bradut si primaria de la balconul careia se aud colinde

O "mare" intersectie

Ornamentele noi de pe aleea pietonala pe care noi o numim faleza

Ceasul nostru unicat in Europa :)

si parcul Nada Florilor

(care spune ceva celor ce au citit Sadoveanu)
Brazii incarcati de zapada sunt frumosi

chiar daca nu sunt impodobiti cu luminite

El nu e obiectiv turistic dar e foarte dragut
si merita sa vi-l arat

Asadar, acum stiti la ce sa va asteptati de la orasul meu :)

Ne vedem la Falticeni!

Falticeni, home sweet home

Dupa ce v-am povestit palpitantul meu drum spre casa, am ramas datoare cu descrierea orasului meu preferat.

Inca dinaintea indicatorului cu "Bine ati venit in Falticeni" am mers in spatele unul utilaj de deszapezire. Drumul arata foarte bine, desi ningea incontinuu. Acesta a fost primul semn ca nu mai sunt in Bucuresti.
Cum mi-am regasit orasul? Nins, linistit, luminat de sarbatori pe majoritatea stazilor, cu un brad inalt si frumos impodobit cu beculete, cu un tricolor la primarie realizat din luminite si plin de oameni.
A doua zi nu mai puteam de curiozitate sa-mi vad orasul pe lumina. Ma simteam din nou copil din cauza zapezii, si din cauza ca ma rasfatau parintii ca atunci cand eram mica. Trebuia sa ies asa ca am inceput munca de convingere cu mama. Nu a durat mult si ne-am echipat amadoua cu manusi si fular si am iesit la o... plimbare :D Noroc ca am avut si camera cu noi.

Ciudat! Imi stiam orasul pustiu, cu mai putini locuitori decat studentii ASE-ului. Deci mare mi-a fost surpriza cand, la banca, am stat 40 minute la coada si cand am vazut ca intersectia din centru era blocata de atatea automobile. Apoi, oferindu-ma sa fac cumparaturile, vad ca toate magazinele de cadouri - si au aprut muuulte de cand n-am mai fost pe acasa - sunt pline. Aud din ce in ce mai des: "Nu mai avem..., s-a terminat". Si falticenenii cumpara, cumpara, cumpara!

Nu avem noi mall-uri dar avem magazine dragute, cu vanzatori amabili care te ajuta intotdeauna si cu sfaturi. Nu avem noi cel mai inalt brad dar macar al nostru e natural, viu. Si ceea ce n-o sa gasesti niciodata in Bucuresti este spiritul sarbatorilor dincolo de cumparaturi si mancare: colinde, fapte bune, urari de bine, iertare, dragoste.

Craciun fericit!!!

Bucuresti - Falticeni via peripetii

Dupa un drum luung de 8 ore prin nameti sunt acasa in sfarsit. Trebuie sa va povestesc drumul sa vedeti ce va asteapta in caz ca aveti de parcurs o distanta maricica cu autocarele Atlassib in Romania.

Aveam autocarul la ora 9 dar, din experientele anterioare, am invatat ca trebuie sa vii cu mult inainte pentru a gasi un loc bun, which I did. Am ajuns la autogara la 8 fara 10 cu un taxi pentru ca, din cauza lucrarilor, tramvaiul 36 nu mai merge. Nimic nou pana acum, Bucuresti!

Si, deci, am ajuns la autogara. Nenea cu informatiile de acolo ma ia repede in primire, ma intreaba unde merg, imi inghesuie bagajele la cala si ma trimite repede "sus" sa-mi gasesc un loc. Incep eu frumos din fata... plin tot, la mijloc... la fel, in spate un grup mare si galagios de muncitori veniti de la munca din Italia cu cateva sticle de vin din acelea din plastic pe care eram convinsa ca intentioneaza sa la consume pe drum. Nu mai zic nimic despre miros... ma gandeam ca dupa ce se inchid usile o sa mor.

Cat imi treceau prin minte aceste ganduri am vazut un loc liber langa un baiat si-l intreb, plina de speranta si foarte zambitoare, daca e ocupat. Mi-a pierit zambetul imediat cand a venit colegul sau de drum. Un nene care statea vis-a-vis si care parea ca face parte din grupul vesel imi spune ca e liber langa el. Mai avea putin sa-mi zica "stai in brate la mine papusa" sau cel putin asa mi s-a parut mie. Nu aveam alta optiune asa ca mi-am lasat ghiozdanul pe locul liber si am coborat sa analizez situatia.

Cand a pornit motorul ma urc din nou in autocar cu planul ca daca incepe grupul vesel sa "deguste" vinul ma duc la sofer sa cer un loc mai in fata. In sfarsit pornim, imi pun castile in urechi si incep sa citesc ziarul, asta ca sa nu vad si sa nu aud ce se intampla in jurul meu. In scurt timp realizez ca scaunul pe care stateam nu putea fi blocat si se misca incontinuu in functie de directia pe care mergeam.

Cand a venit nenea caruia trebuia sa-i platim mi-am scos castile sa ma inteleg cu omul si sa pot sa-i spun of-ul meu. Sitam ca biletul pentru studenti e 25 de lei, ii dau 30 si primesc inapoi 10. Wow! Beneficiam de reducere. In timp ce platea si colegul meu de scaun mi-am dat seama ca merge tot in Falticeni. I-am spus taxatorului ca am o problema cu scaunul si a spus ca stie de problema dar nu poate face nimic. Trebuie sa-mi pun sticla de apa intre scaune pentru a-l bloca. In momentul respectiv, nenea de langa mine ma intreaba daca nu vreau eu locul de la geam. Eram foarte incantata! In timp ce faceam schimbul colegul meu imi atrage atentia cu privire la muzica de pe autocar: o colectie best of 70, 80. Atunci am renuntat la casti. Citeam totusi ziarul ca sa evit o conversatie.

Mai tarziu insa, am facut schimb de ziare cu colegul meu: eu aveam Ziarul Financiar si Gandul, el Pro Sport si Libertatea, asta dupa ce s-a scuzat pentru calitatea ziarelor pe care le are ca doar astea se mai gaseau la chioscul din autogara. Apoi, pornind de la subiecte precum vremea sau incalzirea globala (la care ma pricep ca am vazut An inconvenient truth) am ajuns sa vorbim despre invatamant - fiica lui e in clasa a noua la liceul meu si nenea era un parinte de nota 10 care stie toti profesorii fiicei lui, note, materii. Mai rar asa oameni. Nici nu stiu cand am ajuns la popasul de la Tamboiesti. Omul avea o cultura generala uimitoare. Am savurat fiecare minut al conversatiei noastre. La popas a vrut sa-mi cumpere o cafea sub pretextul "Ai facut cinste cu ziare, eu cu cafea". Nu beau cafea asa ca... back in the bus!

Restul drumului a fost caracterizat de frig, nush ce se stricase. Cat despre grupul vesel din spate - cu care colegul meu nu avea nici o legatura - am avut de ce ne amuza: Glume de genul "Nea soferu'... opriti la primul magazin si cumparati-ne manusi!"

Pe la Roman am vazut ca unul dintre ei era mort de beat si ca l-au dus ceilalti in brate jos, dar acolo era destinatia lor si deci, scapasem de ei.

Inca o intamplare funny! Vecinii din lateral:

A: Unde mergi?

B: La Suceava.

A: Dar ti-ai luat bilet pana la Roman doar.

B: Da. Ca pana la Roman era mai ieftin.

THE END